estetica

Ridurile

Ridurile un cuvânt pe care dacă s-ar putea, l-am scoate din dicționar și l-am șterge cu o radieră de pe fața nostră.

În fiecare zi te străduiești să le acoperi?

Dacă femeile mai au o opțiune, aceea de a folosi fondul de ten, fardul…deși tenul este încărcat, bărbații au o singură opțiune – TRATAMENTUL!

Indiferent, femeie sau bărbat, ridurile apar odată cu trecerea anilor, unele fiind generate de mimica feței noastre altele de alți factori: poziția din somn, soare. Prin dezvoltarea esteticii medicale, azi putem acționa asupra lor, astfel încât pielea feței noastre să își păstreze o luminozitate și o întindere naturale.

O partea a esteticii medicale minim invazive o reprezintă tratamentele injectabile cu toxină botulinică și acid hialuronic. Ele sunt sigure, iar timpul de recuperare este imediat.

Dar ce, cum și când tratăm?

Este important să cunoașteți ca și pacient ce vă recomandă medicul care vă tratează. De asemenea este recomandat să recunoaștem că nu există un tratament care să „întoarcă” tinerețea, însă când acționăm la timp, putem să încetinim îmbătrânirea.

Pentru a înțelege tratamentul recomandat, este necesar să cunoaștem cum se formează ridurile. Așa că vom împărți ridurile în riduri dinamice și riduri statice.

Ridurile dinamice sunt rezultatul mișcării musculaturii feței. Atunci când ne exprimăm stările emoționale pe care le trăim: fericire, bucurie, supărare, frică, mirare, încordare, atenție, mușchii feței se contractă, iar pielea urmează mișcarea lor. Așa apar ridurile dintre sprâncene, cele de la colțul ochilor numite și „laba gâștei” sau liniile orizontale de pe frunte. În tinerețe pielea își revine repede, imediat ce nu ne mai strâmbăm, încruntăm, mirăm sau zâmbim. Însă odată cu trecerea timpului aceasta își pierde elesticitatea, iar ridurile devin permanente.

ads_FB_botox (1)

Ridurile dinamice se tratează cu toxină botulinică, care are rolul de a relaxa musculatura contractată. Astfel într-un interval de maxim 10 zile după injectare, fața se luminează datorită relaxării musculaturii și bineînțeles ridurile dispar. Vei simți că nu mai poți folosi exagerat musculatura pe perioada cât efectul toxinei este prezent.  Efectul durează între 4-7 luni, depinde de fiecare individ. Dacă acționați din timp, adică imediat ce sesizați prezența ridurilor statice (după 30 ani), perioada dintre 2 tratamente se poate mări.

Există vreo cremă pe care să o aplicați doar o dată la 5 luni și care să vă mențină tenul fără riduri?

Ridurile statice apar pe toată fața și pot avea mai multe cauze. Prima dintre cauze este netratarea la timp a ridurilor dinamice, acestea în timp devin statice, pentru că pielea, datorită vârstei, nu mai are capacitatea de a reveni la loc. Așa ajungem să vedem persoane fericite dar încruntate, persoane odihnite dar obosite, persoane relaxate dar încordate… Acum procesul de „recuperare” este de durată. Sunt necesare mai multe etape de tratament până când mușchii se relaxează, iar tenul și aspectul feței devin din nou luminoase.

man person people emotions

Celelalte cauze ale apariției ridurilor statice nu țin de musculatura feței, ci de obiceiurile noastre sau de natură:

  • riduri verticale de deasupra buzelor de la obiceiul nostru de a fuma
  • ridurile „marionetă”  – linii care pornesc din colțurile gurii și se duc către maxilar sunt exprimarea gravitației
  • ridurile verticale sau ușor oblice ale obrajilor pot apare de la poziția din timpul somnului
  • șanțurile nazolabiale – apar și ele datorită gravitației și a pierderii de substanță din piele, pornesc de la baza nasului către colțul gurii

În cazul acestora este necesară o reconstrucție a feței. Această reconstrucție se realizează prin injectare de acid hialuronic, conform unui plan de tratament recomandat de medic. Planul de tratament poate conține mai multe etape. În prima etapă se acționează prin injectarea unei forme de acid hialuronic cu densitate mai mare care să asigure baza reconstrucției (pomeți, tâmple, zona de lângă lobii urechilor, bărbie), apoi cu achid hialuronic mai fluid care umple liniile de la suprafață. Umplerea cu acid hialuronic poate dura chiar pâna la 2 ani, acest aspect ține tot de natura fiecărui individ.

Ai găsit vreo cremă pe care să o aplici o singură dată și să îți asigure volumul și prospețimea feței mai mult de 1 an?

⇒Când vrei tu să începi aceste tratamente?

Atunci când sesizezi că aspectul feței tale este obosit, îmbătrânit, tern. Pentru a preveni îmbătrânirea este recomandat să începem din timp aceste tratamente.

logo  medic specialist medicină generală, competență în injectare cu acid hialuronic și toxină botulinică

A rămas ceva neclarificat?

Dacă ai alte întrebări privind tratamentele estetice injectabile poți completa formularul următor sau te poți programa telefonic la o consultație, în care îți va fi detaliat tratamentul personalizat.

Completează întrebarea:

Programează-te acum la consultația inițială pentru un tratament personalizat!

1 gând despre „Ridurile”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.